Str. Siretului nr.1, Comuna Mihăileni, Județul Botoșani +40 231 625 104 uamsmihaileni@gmail.com

Amenajarea şi reabilitarea U.A.M.S. Mihăileni - Iulie 2011

Investiţia a fost demarată în data de 30 ianuarie 2010 şi a fost finalizată 18 luni mai târziu, pe 29 iulie 2011.

Bugetul

Bugetul total alocat a fost de 1.357.370,29 Lei iar finanţarea a fost asigurată de către Uniunea Europeană, Guvernul României şi contribuţia Beneficiarului. Proiectul a fost implementat în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 - 2013, Axa Prioritară 3, Domeniul Major de Intervenţie 3.2. Obiectivul general a fost acela de a îmbunătăţi calitatea infrastructurii serviciilor sociale şi a le aduce la standarde europene în cadrul Unităţii de Asistenţă Medico-Socială Mihăileni, cu impact direct asupra egalizării şanselor de acces al cetăţenilor din Judeţul Botoşani la servicii specifice de asistenţă medico-socială şi de îngrijire. Concret, au fost amenajate şi dotate spaţiile existente din cele două corpuri de clădire şi s-a construit un corp de tranzit între cele două pavilioane, pentru a permite o funcţionare optimă prin crearea unor spaţii de asistenţă medicală, bloc alimentar, grupuri sanitare, sală de consiliere şi spaţii de recreere, destinate beneficiarilor unităţii.

 Imagini

  
  • modernizare-uams-mihaileni-2011-22
  • modernizare-uams-mihaileni-2011-34
  • modernizare-uams-mihaileni-2011-31
  • modernizare-uams-mihaileni-2011-13
  • modernizare-uams-mihaileni-2011-7
  • modernizare-uams-mihaileni-2011-15
  • modernizare-uams-mihaileni-2011-19
  • modernizare-uams-mihaileni-2011-25
  • modernizare-uams-mihaileni-2011-23
  • modernizare-uams-mihaileni-2011-10
  • modernizare-uams-mihaileni-2011-5
  • modernizare-uams-mihaileni-2011-32
  • modernizare-uams-mihaileni-2011-3
  • modernizare-uams-mihaileni-2011-20
  • modernizare-uams-mihaileni-2011-8
  • modernizare-uams-mihaileni-2011-12
  • modernizare-uams-mihaileni-2011-14
  • modernizare-uams-mihaileni-2011-30
  • modernizare-uams-mihaileni-2011-33
  • modernizare-uams-mihaileni-2011-18
  • modernizare-uams-mihaileni-2011-21
  • modernizare-uams-mihaileni-2011-17
  • modernizare-uams-mihaileni-2011-4
  • modernizare-uams-mihaileni-2011-11
  • modernizare-uams-mihaileni-2011-9
  • modernizare-uams-mihaileni-2011-6
  • modernizare-uams-mihaileni-2011-26
  • modernizare-uams-mihaileni-2011-2
  • modernizare-uams-mihaileni-2011-24
  • modernizare-uams-mihaileni-2011-28
  • modernizare-uams-mihaileni-2011-29
  • modernizare-uams-mihaileni-2011-35
  • modernizare-uams-mihaileni-2011-27
  • modernizare-uams-mihaileni-2011-16
  • modernizare-uams-mihaileni-2011-1

 

Conferinţa de închidere a proiectului

Consiliul Judeţean (CJ) a găzduit miercuri() conferinţa de închidere a proiectului “Amenajarea şi reabilitarea Unităţii de Asistenţă Medico - Socială Mihăileni”, finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României prin Programul Operaţional Regional (POR) 2007-2013. Proiectul a fost implementat începând cu 30 ianuarie 2010, pe o perioadă de 18 luni, în parteneriat cu Unitatea de Asistenţă Medico - Socială Mihăileni (UAMS), având ca Autoritate de Management Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, iar ca Organism Intermediar Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord - Est.

Obiectivul

Obiectivul general urmărit a fost îmbunătăţirea calităţii infrastructurii serviciilor sociale şi ridicarea acestora la standarde europene, cu impact direct asupra egalizării şanselor de acces al cetăţenilor din judeţul Botoşani la servicii specifice de asistenţă medico-socială şi de îngrijire. În vederea realizării acestui obiectiv, în cadrul proiectului, cu o valoare totală de 1.357.370,29 lei, au fost amenajate şi reabilitate două corpuri de clădire, fiind realizată şi o extindere în care funcţionează o sală de activităţi şi consiliere pentru asistaţi, o sală de mese şi un cabinet de tratament şi recuperare. De asemenea, unitatea a fost dotată cu mobilier, electrice, electrocasnice, o centrală termică şi tehnică de calcul. Proiectul a făcut posibilă reacreditarea unităţii, asigurând creşterea gradului de confort al asistaţilor şi un flux funcţional conform normativelor în vigoare. Acesta este primul proiect finanţat din POR pe care CJ Botoşani îl finalizează. Instituţia mai are în implementare trei proiecte pentru modernizarea drumurilor judeţene de la Lozna -Dersca Mihăileni, Mihălăşeni şi Suharău-Oroftiana, un proiect pentru reabilitarea Spitalului Judeţean „Mavromati” şi unul pentru reabilitarea clădirii de patrimoniu Casa Ventura.

Sursa media

Botoşăneanu https://www.botosaneanul.ro/stiri/cj-finalizat-primul-proiect-por-la-uams-mihaileni/

 UAMS Mihăileni

ASISTENTA MEDICO SOCIALA MIHAILENI ICON

Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Mihăileni

instituție publică de interes local cu personalitate juridică în subordinea Consiliului Județean Botoșani, asigură servicii de îngrijire, medicale și sociale persoanelor cu nevoi medico-sociale.

Servicii

  • Îngrijire și asistență medicală
  • Îngrijire personală
  • Supraveghere
  • Consiliere psihologică și suport emoțional
  • Cazare pe perioadă nedeterminată
  • Servirea mesei și curățenia

Date de contact

Telefon/Fax 0231625104

E-mail : uamsmihaileni@yahoo.com, uamsmihaileni@gmail.com

Str. Siretului nr.1, Comuna Mihăileni, Județul Botoșani